(Click pentru a mari.)
In general imaginile vorbesc mai bine decat cifrele, asa ca este o idee buna sa ne aruncam o privire pe harta de mai sus. Este o harta a recesiunii economice de pe mapamond, dar este din martie 2009, deci in acest moment nu mai este in intregime exacta.
Se vede ca unele tari, in special cele arabe, inregistrau crestere economica, dar nu as trage concluzii in ce priveste viitorul lor, deoarece aceasta a Doua Mare Depresie nu s-a terminat, ci doar a inceput, iar ea cuprinde mai multe faze.
Statele arabe sunt vulnerabile din doua motive. In primul rand au ca singura sursa de bogatie resursele naturale, care desi sunt de neinlocuit in economia moderna ele vor inregistra scaderi foarte mari de preturi, exact ca in timpul Depresiei din 1929.
In al doilea rand, aceste state sunt bogate in dolari, insa nu dolari sub forma de bancnote care stau intr-o stiva in seifurile lor, ci titluri de stat emise de guvernul SUA, adica ... datorii.
Cum manifestarea principala a aceastei a Doua Mari Depresii este contractia creditului, si cum datoria SUA este in acest moment egala cu PIB-ul pe un an, adica in jur de 13 trilioane, este de asteptat ca mai devreme sau mai tarziu sa se inregistreze imposibilitati de onorare/prelungire/rascumparare a acestor titluri. Pana atunci insa mai este un pic, si este mai bine sa abordez subiectul atunci cand vom ajunge aprope de acea situatie.
In concluzie, harta arata ca este o criza economica mondiala.
(Click aici pentru pagina principala http://mareadepresie.blogspot.com/)

8 comentarii:
Tot aia e, cred, daca au titluri de stat sau dolari stivuiti in seifuri, pentru ca nici dolarii stivuiti nu au valoare intrinseca, tot o expresie a datoriei sunt...
in america de sus criza nu-i atat de puternica pentru ca acolo statele au multe acorduri bilaterale, fac schimburi economice directe (barter), fara a folosi dolarul, si astfel nu pot intra in incapacitate de plata: de exemplu Venezuela schima cu Brazilia o tona de soia contra o tona de petrol si nu-i intereseaza ca dolarul scade/creste sau ca banca din Brazilia/Venezuela nu imprumuta
pentru ca-i falimentara: nu-i de mirare ca Bush si Cheney il comparau pe Chavez ci Hitler..
Un punct de vedere foarte important intr-adevar, cat de buni sunt dolarii sub forma de bancnote fata de datoriile exprimate in dolari, sau dolarii din banca ?
Dolarii fizici, cei care ii poti numara in portofel, sunt foarte buni. In timpul contractiei creditului, acesti dolari sunt foarte cautati, tocmai pentru ca ei exprima o datorie care trebuie platita, si multi au nevoie de ei simultan pentru a evita falimentul.
De aceea in timpul acestei depresii e de asteptat ca valoarea dolarului sa creasca; tocmai pentru ca dolarul e moneda cea mai bolnava si nu cea mai sanatoasa.
De aceea in timpul Depresiei din 1929 a fost o cerere foarte mare pentru bani reali, pentru a achita datoriile, banii insa erau putini, pentru ca ei reprezentau de fapt credit, care disparuse. Cand banii se reduc si numarul produselor e constant, atunci preturile scad, adica este deflatie. Masa monetara a scazut in 1929 cu 25% din cate imi aduc aminte. Pentru cei care aveau bani pesin, pusi deoparte, masa lor monetara nu a scazut deloc.
Ah, eu credeam ca tarile cu albastru sau alb sunt cele despre care nu exista date statistice...
Salut
Harta de unde e ?
China, India in recesiune ?
Interesanta pata albastra de la fratii nostri de peste Prut. Se mira si cei de la The Atlantic : http://www.theatlantic.com/doc/200907/moldova
O diferentza mare fatza de Marea Depresie este faptul ca acum nu mai suntem constransi standardul de aur.
Avem o masa monetara elastica, si toate tzarile se folosesc din plin de aceasta parghie pentru a contrabalansa contractzia creditului.
Daca economia va suferi noi socuri, vom avea parte de noi bailout-uri, noi pachete de stimulare, si noi masuri de quantitative easing.
Cum toate tzarile fac asta simultan, datoriile vor trebui monetizate, lucru care poate duce la pierderea increderii in banii de hartie si la explozia pretzurilor la materii prime & metale pretzioase, chiar in absentza unei reveniri economice!
Un scenariu mai plauzibil mi se pare deflatzie pe termen scurt sau mediu si inflatzie cu 2 cifre pe termen mediu sau lung. Iar inflatzia va fi cu atat mai puternica cu cat perioada de deflatzie, insotzita de money printing din partea guvernelor, va fi mai lunga.
Pai si China? :)))
Criza asta este o maaaaare conspiratie, nu-i asa? uff...macar voi sa vindeti ceva cu blogul asta
Trimiteţi un comentariu